Home » Descopera in Romania » Ce îi lipseşte celebrei gastronomii din Maramureş

Ce îi lipseşte celebrei gastronomii din Maramureş

Publicat: 22.03.2017
Gastronomiei maramureşene i s-a dus faima peste hotare, ca turist putând beneficia de savoarea preparatelor tradiţionale în cadrul unor unităţi turistice, târguri tradiţionale.
Cu toate acestea, nu se poate vorbi de un adevărat turism gastronomic, neexistând pachete turistice destinate unor festinuri culinare şi nici evenimente care să promoveze anumite bucate tradiţionale. 
În schimb, există premise pentru identificarea unor branduri gastronomice asociate resurselor şi produselor obţinute în propria gospodărie. 
 
Legislaţia europeană încurajează dezvoltarea agriculturii ecologice şi a prezenţei cât mai multor produse certificate ecologic, menite a creşte gradul de siguranţă al consumatorilor. 
La nivelul anului 2014, în România existau, conform Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, aproximativ 4400 produse tradiţionale.
 
Pentru comunele ce se suprapun siturilor Natura 2000 Pricop-Huta Certeze şi Tisa Superioară s-au înregistrat 85 produse agroalimentare, cele mai multe în categoria băuturilor alcoolice (29 produse de tip palincă şi rachiu) şi produselor lactate (20 produse de tip caşcaval, brânză sau urdă). 
 
Gradul ridicat de permisivitate al legislaţiei a dus la o reclasificare a produselor certificate ecologic, ordinul amintit mai sus fiind abrogat şi înlocuit cu Ordinul nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale. În acest context, doar 3 produse din Sighetu Marmaţiei au obţinut certificarea de produs tradiţional, respectiv caşcavalul Petrovan de Valea Stejarului, brânza frământată Petrovan de Valea Stejarului şi brânza telemea Petrovan de Valea Stejarului, produse de S.C. La Beladona S.R.L. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase